Critica literară Luces de Antón Chejov - Alicia Sánchez Beguería
Luces adăpostește contradicția în sine. Căutarea neîncetată a semnificației existenței și a elocvenței pentru a înțelege că această absorbție de sine mortală în care am căzut cu toții la un moment dat, duce doar la lăsarea unor oportunități irepetabile și la contemplarea - nu fără o anumită amărăciune - a unui cadou nu ajunge să gust complet. Anton Cehov (1860 - 1904) pare să înțeleagă perfect măruntaiele sufletului uman, pare să cunoască cele mai absolute adevăruri și temeliile pe care se bazează viața pământească - în sensul cel mai literal al termenului - și cu cumpătare absolută este expusă cititorului într-un poveste a cărei morală este învățați să trăiți cu plenitudinea pe care o cere verbul.
Doctorul, scriitorul și dramaturgul rus scufundă complexitatea acestor gânduri filozofice, care ar putea fi bine legate de curentul existențialist ulterior, într-o poveste de zi cu zi, precum culminarea și pierderea ulterioară a unei iubiri platonice a tinereții. Adică, nu recurge la elemente care cochetează cu pedanteria sau erudiția. Povestește despre viața unui inginer în vârstă care, încurajat de vaporii de vin, se angajează într-o conversație pasională cu mai mulți oameni din cazarmă unde locuiește în timpul construcției unei noi linii de cale ferată.
Spre deosebire de profunzimea și sensul cuvintelor cu care el caută să îndepărteze alienarea fatală de mințile tinere, consider că este extrem de genial să includ prezența a destul de multe dialoguri și, prin urmare, a trăsăturilor orale în multe părți ale poveștii. De fapt, monologul are mai multă greutate decât narațiunea din Luces. cu toate acestea, scriitorul compensează această tendință spre oralitate cu descrieri precise și detaliate care descriu perfect aspectul fizic și introspecția personajelor, peisajele unei Rusii presărate cu pene de culoare gri și tonuri ocre, și societatea vremii, unde Cehov denunță chiar rolul femeii subordonată autorității unui soț. În acest fel, lectura dvs. capătă un ritm rapid și casual, fără a cădea în extremitatea simplității sau a durității.
Dar, pe lângă faptul că descrie până la cel mai mic detaliu cum cade noaptea pe coasta Rusiei, de exemplu, scriitorul adaptează și vocabularul la situația pe care o trăiesc personajele, lucru care ne face să ne conectăm mai mult cu ei și să ne simțim integrați în acea discuție. El nu folosește același tip de limbaj atunci când se bucură de descompunerea culorilor, formelor și texturilor peisajului, în care predomină un vocabular foarte atent, ca atunci când se îmbibă într-o conversație de prieteni plină de exclamații și, în general, scutită, de metafore și structuri sintactice complexe.