Roberto Miyar Álvarez (1859 - 1935); Societatea Perriniană din Corao
Corao, 15 iunie 1859 - 24 ianuarie 1935. Ceasornicar.
Ultimul fiu al librarului Benito Miyar y Con s-a născut la Corao la 15 iunie 1859. Tatăl său se mutase definitiv la Corao, punând capăt aventurii librăriei Miyar. Dificultățile afacerii, transferate la o nouă adresă și prezența în Corao a lui Roberto Frassinelli, l-au încurajat să se întoarcă. Roberto a numit noua descendență a familiei, în onoarea prietenului său german, nașul botezului copilului împreună cu soția sa Ramona Díaz Mariño. [I] .
La fel ca ceilalți copii ai parohiei, va merge la școala Corao Castiellu pentru a primi primele sale scrisori, pe care cu siguranță le-ar completa cu învățăturile atât ale tatălui său, cât și ale cumnatului său Melquiades Vázquez Mariño, căsătorit în 1864 cu sora Armida. În tinerețe, a reușit să facă o ucenicie în ceasornicarie cu vărul său Basilio Sobrecueva Miyar care în 1872, când Roberto avea 13 ani, lucra deja la Corao.
Nu știm motivul pentru care Roberto Miyar, foarte tânăr, a emigrat în Mexic - când tatăl său testa în iulie 1877 își are reședința în Puebla, tocmai a împlinit 18 ani - unde a fost câțiva ani administrator al bogatului om de afaceri Kango León Díaz Rubín, un originar din Margolles [ii], care își va păstra încrederea în Miyar de-a lungul anilor, pentru că în 1889 i-a scris cerându-i să se mute la Oviedo, „un sezon oarecum lung” pentru a-și îngriji afacerile cât a rămas în Cangas de Onis să aranjeze unele probleme pe care le aveți „neîngrijite”. Afecțiunea pe care o mărturisește Díaz Rubín pentru el este evidentă în adio:
Sper să-mi răspunzi spunându-mi în mod liber și fără obligație dacă poți veni sau nu, pentru că de ce să-mi spui nu, te asigur, pe cuvântul meu de onoare, că nu îl voi primi prost.
Cu privirile mele afectuoase pentru comadre și un sărut pentru copii, rămân afmo al tău. compadre care te iubește,
La moartea lui Basilio, părinții săi Miguel de Sobrecueva y Bárzana și Ignacia Miyar y Con, ca singuri moștenitori universali, au dat putere ginerilor lor Manuel și Juan del Dago Vega pentru soluționarea moștenirii cu frații Ismael și Roberto Miyar, cu care societatea avusese legătură cu fabricarea ceasurilor. Această lichidare se efectuează la 18 iunie 1890 și, în consecință, Miyar primește transferul și demisia
toate drepturile, creditele, acțiunile și altele aparținând domnului Basilio, ca urmare a Societății care a existat pentru fabricarea ceasurilor, inclusiv capitalul contribuit de domnul Basilio pentru crearea lor, credite, active și pasive, mașini existente fără rezervare de ceasuri, inclusiv ceasuri existente construite și în construcție, precum și materialele care există astăzi în fabrica de interior [v] .
Odată cu mutarea în atelierul primitiv al lui Basilio, frații Miyar încep o nouă etapă în istoria orologeriei Corao. În curând își vor înființa atelierul la Covadonga, unde s-au întâlnit în 1891 și 1892, sub numele „Miyar Hermanos | Covadonga ”, îndeplinind deja, în primul an, o comandă pentru 8 ceasuri de stație pentru Compania Ferrocarriles Económica de Asturias [vi]. Apoi s-au mutat la Gijón, dar experiența Gijón nu a avut succes și, din motive pe care nu le cunoaștem, la întoarcerea lor la Corao în 1895, cei doi frați Miyar s-au separat, lăsându-l pe Ismael ca principal continuator în fabricarea ceasurilor.
Roberto Miyar își instalează atelierul în casa de pe Calle l’Agua, dedicându-se nu numai fabricării și reparării ceasurilor, ci și altor instrumente mecanice care îi atrag interesul. Așa o colectează José Francos Rodríguez într-o vizită la Corao în 1903:
Dar surprizele pe care le-am avut în timpul vizitei mele în orașul Corao nu s-au oprit la școală. În același sat am găsit două magnifice ateliere de ceasornicarie, aparținând a doi frați, dl Ismael și dl Roberto Miyar, care sunt doi meșteri cu înaltă calificare. Ceasurile sale sunt renumite în Asturia și chiar în Spania. Le construiesc extrem de finisate, perfecte și fac, de asemenea, fonografe, microfoane și multe alte adevărate subtilități mecanice.